Test Examen Vânător - Super Hunter

Test grilă examen vânător (30)

1. Armele semiautomate sunt:
2. Prepeliţa este specie:
3. Hrana nurcii este de origine:
4. Dintre cele trei simţuri, miros, auz şi văz, care este cel mai redus în cazul mistreţului?
5. Care este condiţia prioritară în alegerea locului în care lupoaica fată?
6. Care dintre următoarele specii de cervide are coada cea mai lungă?
7. Armele de cal 28 sunt considerate arme:
8. Pentru executarea tirului asupra vânatului care a trecut linia standurilor se procedează astfel:
9. Suprafaţa minimă care este obligatoriu de asigurat pentru fiecare membru vânător, într-un fond cinegetic din zona de câmpie, este de:
10. Pentru exercitarea vânătorii este legal a fi folosite următoarele categorii de arme:
11. Pentru paza unui fond cinegetic, legislaţia în vigoare impune:
12. Prepeliţa mai poartă denumirea populară de:
13. Gospodărirea fondurilor cinegetice se face, conform legii, în baza unor:
14. Dintre cele trei simţuri miros, auz şi văz, precizaţi care este mai slab dezvoltat la urs:
15. Metodele admise la vânătoarea bizamului sunt:
16. Dreptul de a vâna al persoanelor înscrise în autorizaţiile de vânătoare individuale se pierde dacă:
17. Aprecierea vârstei muflonului împuşcat se poate face:
18. Este permisă recoltarea cu arma de vânătoare a exemplarelor din speciile de interes cinegetic în complexurile de vânătoare?
19. Caracteristica urmei tipar a cocoşului de munte pe zăpadă este dată de:
20. Nu este admisă, din punct de vedere etic:
21. Care este durata gestaţiei la ciutele de cerb comun?
22. Ursoaica fată, de regulă:
23. Arealul potârnichii, în România, este:
24. Activitatea căpriorului are caracter preponderent:
25. Perioada admisă pentru vânarea dihorului comun este:
26. Găinuşa de baltă are penajul:
27. Care din imaginile de mai jos reprezintă masculul de potârniche:
28. Care dintre ramurile trofeului prezentat poartă denumirea de ramura (raza) mijlocie?
29. Autorizaţia de vânătoare colectivă tip B (grup mare) se eliberează astfel:
30. Biotopul preferat de câinele enot este reprezentat de: